Au trecut doi ani fara calendar competitional oficial in Romania si asteptarea febrila pentru weekend-ul 10-12 decembrie s-a consumat. Emotiile revederii si jocurilor juniorilor au fost fara precedent, tensiunea din unele dueluri a fost pe masura asteptarii. In ultimii doi ani, unii s-au antrenat mai bine, altii mai putin bine, unii au fost implicati in turnee si proiecte internationale, altii doar in proiecte locale, s-au pierdut jucatori, dar s-au si consolidat jucatori.
Cam toata suflarea asteapta primele rezultate, comentarii, picanterii, oamenii care urmaresc fenomenul interpreteaza fiecare dupa propriul set de filtre. Si eu urmaresc fenomenul, si am bineinteles asemenea multe ganduri insa care devin din ce in ce mai marunte pe care pe masura ce trec zilele de la incheierea evenimentului. Trec zilele si realizez din ce in ce mai clar, ca dupa acest eveniment cu totul si cu totul supra-incarcat psihologic, imi raman in minte si in mai ales in inima 3 lucruri esentiale, fundamental pozitive:
Locul 3: Efortul si vointa de a veni la competitia nationala U17, si de a juca cu siguranta un singur meci, de la Botosani la Bucuresti a sportivului Calin Campanu, insotit doar de tatal sau. Cati sportivi si cati parinti sunt dispusi sa faca asemenea gesturi azi?
Locul 2: Gestul de fair-play al sportivului Mihnea Craciun, care la scorul de 18-19, setul 2, condus la seturi in finala probei de simplu, a servit in fileu si a cedat inapoi oponentului sau Luca Stefan Pandele, dupa ce arbitrul de scaun i l-a acordat anterior eronat (fara a blama arbitrul, vizibilitatea lui era defectuoasa). Cati sportivi sunt dispusi sa faca acest lucru azi, cu pretul pierderii unui campionat?
Locul 1: Empatia si chiar solidaritatea copiiilor din sala cu suferinta sportivului Petre Comaneanu, dupa accidentarea suferita la genunchiul stang. In meciul contra lui Dinu Pandele, in setul 3, la scorul de 14-4 pentru el, Petre a dat un smash in cross, din coltul terenului, genunchiul sau stang cedand in miscarea de pivotare. Petre a parasit sala cu genunchiul dislocat, pe targa SMURD, in aplauzele salii.
Plecand de la regula ca oamenii nu isi vor aduce aminte niciodata detalii si cifre concrete ale unui eveniment sau mesaj ci felul cum au fost facuti sa se simta in respectivul context, inchid acest articol cu acest gand fundamental pozitiv, asa cum spuneam mai sus: exista speranta, putem fi si empatici si solidari, nu doar invingatori si nemilosi!
Felicitari pentru rezultate si pentru devotamentul in pregatire al tuturor badmintonistilor de performanta!!!
#Prinpasiunespreperformanta#inviata
Cristian Turcu 14 decembrie 2021