Evenimente 2019Memorialul Rotaru U9&U15 – “Octombrie Rosu” !

octombrie 21, 20190

A mai trecut o fila peste istoria micii noastre comunitatii prin recent incheiatul turneu cu statut de etapa de campionat national U9&U15. Un turneu traditional care in alti ani reunea participanti de cel putin trei ori mai multi, folosit ca un excelent prilej de verificare inaintea turneelor finale de campionat.

Anul acesta, doar 37 de copii de la doar 4 cluburi au fost inscrisi!!! Daca cluburile mai indepartate din provincie au avut o justificare geografica (cu exceptia laudabila a sportivei galatene Irina Gherasim, despre care se vede de la distanta ca provine dintr-o familie de sportivi de performanta), este greu de inteles cum clubul cu cei mai multi exponenti ai generatiei U15 din Bucuresti, este vorba de clubul Sportul Studentesc, nu a conceput sa participe. De altfel, acest tip de decizie nu este pus in practica prima oara, anul trecut cei de la Sportul boicotand aceasta competitie, chiar inaintea turneului final de la Timisoara.

Ramane de vazut cat de motivati pe termen lung vor mai ramane copiii care si-au dorit sa participe la un turneu alaturi de prietenii lor din alte cluburi, insa din orgoliile antrenorului nu au putut sa o faca. Daca te antrenezi la intensitate, atunci de ce sa nu vii la turneu, mai ales ca nu sunt asa de multe ocazii de verificare??? Sigur, este politica fiecarui antrenor, insa rezultatele vorbesc mereu.

De asemenea, un mare semn de intrebare incepe sa se contureze: care sunt copiii U9 care vin din urma? Cine mai face initiere de copii in Bucuresti? Fara copii de U9, care va mai fi obiectul muncii pentru cei care astazi sustin ca “fac performanta inalta”?

OCTOMBRIE ROSU, pentru comunitatea de cluburi de copii si juniori din Romania! Disputele pentru imagine si suprematie profesionala intre antrenori dar mai nou si intre noul management al FRB si  organizatorii voluntari de competitii au reusit sa trimita acest fenomen intr-o zona a luptei pentru supravietuire. Si spunem asta, atunci cand ne chinuim sa convingem parintii sa isi aduca in continuare copilul la badminton.

Asteptam in continuare input-ul de mediator si de organizator al structurii la care toate aceste cluburi cotizeaza: Federatia Romana de Badminton. Asteptam si lucruri constructive, concrete, despre procese de lucru in care sa avem incredere, despre responsabilitati concrete, despre promovare de facto a acestui sport in randul copiilor si juniorilor. Deocamdata avem parte doar de franturi de comunicare si chiar elucubratii din care intelegem, in clasica traditie locala ca, fie mostenirea dezastruoasa a fostei conduceri este cauza pentru care nu putem sa dam inainte, fie ca cei care fac din voluntariat munca de organizare, gestionare clasamente si trageri la sorti, o fac atat de prost incat trebuie sa ii punem la stalpul infamiei, insa fara a avea vreo solutie de back-up.

Inchid prin o intrebare deschisa: oare din acest Octombrie Rosu vom intra direct intr-o iarna nucleara, sau vom avea cu adevarat parte de o revolutie in badmintonul romanesc?

 

Cristian Turcu

21.10.2019

 

Adaugă un mesaj

Your email address will not be published. Required fields are marked *

© copyright badmintonarmada.ro. Toate drepturile rezervate!