Din dezamagire in satisfactie!

Atunci cand alegi sa dai curs dorintei copilului tau de a il duce la sport, atunci cand refuzi sa te mai tolanesti pe canapea pentru ultimul episod din serialul tau de pe Netflix, este una dintre cele mai altruiste dar si masochiste decizii care le poti lua ca parinte.

Va trebui să il duci la antrenament, de cinci si chiar sase ori tarziu pe saptamana, la sedinte extra de pregatire fizica, în vacanța mare, dar si in vacantele de Craciun si Paste, si chiar si in concediu.

Vei fi nevoit sa conduci mii de kilometri, sa te descurci prin tari si vami straine.

Va trebui să cheltui bani și să-i cheltui din nou și din nou, pentru lucruri care par complet inutile. Va trebui să-l invoiesti de la scoala, sa faci fete-fete pe la anumiti profesori, să aștepti ore întregi urmărind un sport care poate nu iti place. Va trebui să-l vezi cum adoarme obosit, că nu se poate trezi de dimineata, că mai trage de un sfert de ora de somn la pranz, ca uneori prietenii de pe strada sau colegii de clasa il iau peste picior si chiar se amuza pe seama lui.

Va trebui să-l vezi plângând pentru că este obosit, plângând pentru că pierde, plângând pentru că antrenorul nu este mulțumit, plângând pentru că vineri seara sau duminica dupa amiaza, prietenii lui ies afară și el se pregătește pentru turul unu al unui turneu dintr-o dupa – amiaza de vineri.

Vei avea amaraciunea de a trebui să-l judeci „greșit” pentru că el va pune sportul înainte de orice, pentru că va alege să renunțe la prietena „perfectă” pentru tine, deoarece ea nu îl susține, va lua 6 sau 7 in loc de 9 sau 10 la scoala.

Și va trebui să lupți. Va trebui sa induri umilinte, orgolii, vanitati. Va trebui sa zambesti fals in fata altor parinti, la fel de fals cum iti zambesc si ei tie. Acum, copilul tau este însă deja lansat pe traseul sportiv competitiv. Până acum, vei fi pierdut din vedere toate prioritățile tale, toate city break – urile colegilor de serviciu, toate selfiurile de la Hard Rock café sau Beraria H, dupa caz…

Încercati totusi sa analizati daca zâmbetul prietenului său care a încheiat un joc PlayStation sau a primit un neasteptat sipet cu comori in cel mai nou joc de pe cel mai nou sau telefon, este la fel ca atunci când un atletul tau termină un antrenament.

Încercați să vedeți dacă prieteniile pe care le leagă la scoala sau la mall sunt la fel de sincere ca cele legate în vestiar sau in terenul de joc …

Încercați să-l întrebați pe copilul sportiv de performanta dacă este mai bine sa pierdeți din start o intrecere sau să nu participați.

Încercați să analizați analizele de sânge si datele biometrice ale unui sportiv de performanta și ale unui copil care nu pleacă de acasă … Veți vedea că indicatorii nu sunt chiar atât de răi!

Amintiți-vă că un sportiv stie întotdeauna dacă pe margine îl așteaptă chiar si dupa ce a pierdut a nu stiu cata oara un meci, mama și tatăl său.

Nu uitați că un sportiv, oricât de mic este conștient de eforturile depuse de părinți, prieteni, antrenori, manageri.

Amintiți-vă că va plânge de frustrare când nu va fi in linie cu colegii sai de 10 de la matematica sau orice alte materii, din ciclul primar sau gimnazial, dar că acest lucru îl va ajuta să se organizeze și să termine universitatea mai tarziu.

Dar mai presus de toate, amintiți-vă că îi oferiți copilului dumneavoastră șansa de a experimenta o serie de emoții pe care altfel nici nu le-ar putea imagina.

Cereti-i să explice ce înseamnă să fii entuziasmat, fericit, fricos, hotărât, dezamăgit, recunoscător, mulțumit, si el va putea să-va spună.

Întrebați-l dacă, din cauza dezamăgirii fata de un antrenament sau chiar si un turneu nereusit, merită ca tu – parintele,  sa te reintorci pe canapea la Netflix, merita sa renunți la sport sau este un pretext ca să te întoarci cât mai curând posibil și să încerci din nou, din nou și din nou. Până când dezamăgirea va  deveni satisfacție.

Încearcă-l! Incearca-te si pe tine, parinte fiind!

Incearca si un share, daca te regasesti!

Autor, Cristian Turcu  09.10.2019